Medicina muncii

Medicina muncii asigura supravegherea sanatatii lucratorilor si vine in ajutorul acestora prin examenul medical care atesta capacitatea lucratorilor de a-si desfasura activitatile la locul de munca in profesii sau functii, prin ceea ce se numeste aptitudinea in munca. Prin Hotărârea de Guvern nr. 355 din 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt definite totalitatea serviciilor medicale care asigură prevenirea, depistarea, dispensarizarea bolilor profesionale şi a bolilor legate de profesie, precum şi menţinerea sănătăţii şi a capacităţii de muncă a lucrătorilor. (Articolul 2)

Angajatorii din orice domeniu de activitate, atât din sectorul public, cât şi din sectorul privat, sunt obligaţi să respecte reglementările în vigoare privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor si sunt obligati sa asigure fondurile si conditiile efectuarii tuturor serviciilor medicale profilactice specific riscurilor profesionale necesare pentru supravegherea sanatatii lucratorilor.

Contravaloarea examenului medical anterior angajarii ar trebui sa fie achitata de viitorul sau angajator. Costul examinărilor de medicina muncii:…..

Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Iorovi va pune la dispozitie serviciile de medicina muncii realizate de personal de înaltă specializare şi profesionalism, putand fi efectuate examinari medicale in scurt timp si la cel mai ridicat standard de calitate.

Serviciile de medicina muncii din centrul Iorovi sunt efectuate in conformitate cu legislatia in vigoare si constau in:

  • completarea şi evidenţa dosarelor medicale individuale
  • eliberarea fişei de aptitudine şi consilierea angajatorului
  • consultaţii spontane de medicina muncii
  • consultanţă de medicina muncii pentru serviciul de resurse umane şi cel de protecţia muncii
  • organizarea şi participarea la evaluarea riscurilor profesionale
  • monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor
  • reorientarea profesională în caz de boală profesională sau alte afecţiuni cronice
  • consiliere privind adaptarea muncii la caracteristicile psihofiziologice ale angajaţilor
  • consiliere pentru fundamentarea strategiei de sănătate şi securitate la locul de muncă

Servicii generale:

  • examen medical la angajare
  • examen medical periodic
  • examen medical la reluarea activitatii
  • intocmirea dosarelor medicale
  • eliberarea fiselor de aptitudine
  • monitorizarea bolilor cronice ale salariatilor
  • protectia maternitatii la locul de munca
  • consilierea angajatorilor privind strategia de sanatate si securitate in munca
  • intocmirea raportarilor conform normelor legale

 

Orice persoana trebuie sa faca un control medical inainte de angajare, indiferent de locul de munca pe care urmeaza sa il ocupe: la stat sau la privat. In urma respectivului examen medical, persoana in cauza va obtine un certificat medical care sa ateste ca este apta pentru munca, potrivit art. 27 din Codul Muncii.

Potrivit HG nr. 1169/2011 pentru modificarea si completarea HG nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, controlul medical trebuie facut de urmatoarele categorii de persoane:

  1. a) persoanele care urmeaza sa fie angajate in baza unui contract individual de munca pe perioada determinata sau nedeterminata;
  2. b) angajatii care isi schimba locul de munca sau care sunt detasati;
  3. c) persoanele care isi schimba meseria sau profesia.

 

Examinarea consta in:

– Anamneza: viitorul angajat este intrebat despre trecutul sau profesional (ce profesii a avut, daca a avut riscuri profesionale la joburile anterioare si care a fost timpul de expunere la acestea);

– Anamneza medicala: persoana care urmeaza sa se angajeze trebuie sa ii spuna medicului de medicina muncii care sunt afectiunile de care a suferit, dar si afectiuni ale rudelor sale apropiate);

– Examen clinic general;

– Examene medicale clinice (de exemplu, consult oftalmologic si ORL) si paraclinice: analize medicale de laborator, investigatii de tipul: electrocardiograma, audiograma, spirometrie, radiografie pulmonara (aceste investigatii se fac in functie de profesia pe care urmeaza sa o detina lucratorul sau de existenta unui factor nociv profesional).

Codul Muncii mai spune ca salariatii care lucreaza pe timp de noapte trebuie sa faca un examen medical gratuit inainte de angajare si apoi, periodic. In cazul in care acesti salariati au probleme de sanatate care au legatura cu munca de noapte, angajatorul trebuie sa ii treaca la o munca de zi.

Medicul de medicina muncii poate sa ceara medicului de familie o adeverinta sau o scrisoare medicala, care sa ateste starea de sanatate a viitorului angajat. Este interzis prin lege ca femeilor sa li se solicite sa faca un test de sarcina la angajare.

In urma evaluarii si a investigatiilor medicale, in baza dosarului medical, a fisei de solicitare a examenului medical la angajare si a fisei de identificare a factorilor de risc profesional, medicul specialist de medicina muncii va completa fisa de aptitudine.

Concluzia care pot fi trecuta in acest document este:

– apt;

– apt conditionat (medicul de medicina muncii va face recomandari medicale, prin care lucratorul este conditionat si pe care va trebui sa le respecte);

– inapt temporar (din cauza unei afectiuni, persoana respectiva nu este pregatita sa lucreze pe postul solicitat, pana cand boala se vindeca si pana la o reevaluare a starii de sanatate);

– inapt pentru locul de munca respectiv (incapacitatea permanenta a persoanei respective de a se angaja pe acel post).

 

Potrivit HG nr. 355/2007, medicul de medicina muncii declara o persoana apta sau inapta de munca in functie de mai multe criterii:

– compatibilitate/ incompatibilitate dintre eventuale afectiuni pe care o persoana le are in momentul examinarii si locul de munca;

– daca exista sau nu o boala care pune in pericol sanatatea si securitatea celorlalti angajati;

– daca exista sau nu o afectiune care pune in pericol securitatea unitatii si/sau calitatea produselor sau a serviciilor efectuate;

– existenta/inexistenta unui risc pentru sanatatea populatiei careia angajatul ii asigura servicii.

Persoanele care se angajeaza in anumite profesii, precum cele din domeniul alimentatiei publice, sanatatii, educatiei, dar si din alte domenii, stabilite prin anumite acte normative se pot solicita analize medicale specifice.

Tipuri de analize pentru profesiile care au conditii speciale

– Munca in retelele de inalta si joasa tensiune: examen clinic, testarea acuitatii vizuale, probe de echilibru, audiograma, probe vestibulare, EKG, examen psihologic (daca medicul de medicina muncii indica);

– Personalul din sectorul alimentar, care vine in contact cu alimentele neambalate : examen clinic general, examen coprobacteriologic, examen coproparazitologic;

– Personalul care ingrijeste animale din unitati cu productie de lapte : examen clinic general, examen coprobacteriologic, spirometrie, examen coproparazitologic;

– Personalul din industria farmaceutica: examen clinic general, spirometrie, Ag HBs sau Ac anti Hbs (teste de depistare a hepatitei, se fac la indicatia medicului de medicina muncii), Ac anti HCV (indicatia medicului de medicina muncii), Ac anti HIV 1,2 (la indicatia medicului de medicina muncii), examen coproparazitologic (la indicatia medicului de medicina muncii), examen coprobacteriologic (la indicatia medicului de medicina muncii);

– Personalul care lucreaza in domeniul instalatiilor centrale de aprovizionare cu apa potabila : examen clinic general, examen coprobacteriologic, examen coproparazitologic;

– Angajatii din saloanele de coafura, de masaj, din frizerii, din saloanele de cosmetica : examen clinic general, teste de depistare a hepatitei, Ac anti HIV 1,2, spirometrie (la indicatia medicului de medicina muncii);

– Personalul care asigura curatenia in unitati de cazare: examen clinic general, spirometrie, examen coproparazitologic;

– Angajatii de la bai si piscine: examen clinic general, examen coprobacteriologic, examen coproparazitologic, spirometrie;

– Personalul sanitar elementar, de ingrijire, asistenti maternali: examen clinic general, teste care depisteaza hepatita, Ac anti HIV 1,2, examen coproparazitologic, examen coprobacteriologic doar pentru personalul care vine in contact cu alimentele, examen psihiatric doar pentru personalul care ingrijeste persoana cu handicap si pentru asistentul maternal (la indicatia medicului de medicina muncii), examen psihologic;

– Medici, asistenti medicali: examen clinic general, examen psihiatric (daca cere medicul de medicina muncii), teste de hepatita, test pentru depistarea virusului HIV (la indicatia medicului de medicina muncii);

– Personal didactic: examen clinic general, examen psihiatric (la cererea medicului de medicina muncii), examen coproparazitologic (pentru educatori);

– Soferi: examen clinic general, EKG, examen psihologic, audiograma, examen oftalmologic, glicemie;

– Agenti de paza: examen clinic general, audiograma, glicemie, EKG, examen oftalmologic, examen psihologic (la indicatia medicului de medicina muncii);

– Salvatori (salvamari, salvamontisti si alte categorii de salvatori) : examen clinic general, examen oftalmologic, audiograma, EKG, spirometrie, glicemie, examen psihologic (daca cere medicul de medicina muncii).

 

“Cel mai bun doctor oferă întotdeauna cât mai puține medicamente.” 

Benjamin Franklin

iorovi |clinica medicala

Vrei un medic de familie ?

Nimic mai simplu, suna la numarul afisat si poti beneficia de cele mai complexe analize si aparatura de ultima generatie.

CLINICA MEDICALA

DATE CONTACT

adresa

Strada Moinești 54, București 61236

Contacteaza-ne !

_____________________

Telefon: 031 805 4360

Email: contact@iorovi.ro

______________________

IOROVI